Prima întalnire a grupului de mentoring a fost deosebita ca de fiecare dată. Oameni frumoși, minți deschise, multe întrebari și o atmosferă relaxată. Pe lângă oameni noi am fost bucuroși să vedem că ni s-au alăturat și vechi prieteni – participanții de anul trecut.

Există însă și persoane care doresc să participe la grupul de mentoring ICF, dar serviciul nu le permite să ajungă la 17:30. Ne-am gândit să încercăm să organizăm un alt grup de la ora 19:00.

Întâlnirile celui de al II lea grup ar putea incepe pe 17 octombrie. Așadar cei interesați să participe la un astfel de program între orele 19:00 – 20:30, se pot înscrie acum trimițând mail la raluca.chinole@iconsultants.ro.

De asemeni, mai există câteva locuri și la primul grup de mentoring care va avea sesiune 2 pe data de 9 octombrie.

Ce este grupul de mentoring?

Este un grup mic de oameni pasionați de coaching care se întâlnesc de 2 ori pe lună pentru a practica fiecare competență de coaching (conform ICF). Ce înseamnă asta?

Este un cadru sigur în care fiecare își aduce întrebările, nesiguranțele și temerile legate de practicarea coaching-ului la standarde ICF.

Este un loc din care pleci cu răspunsuri la întrebări, cu soluții alternative la modul tău actual de a acționa în diverse situații și cu un feedback onest referitor la aspectele pe care le ai de îmbunătățit.

Nu deținem adevărul absolut, dar avem o experiență destul de bogată în coaching, avem un bagaj de cunostințe destul de vast, am participat la multe seminarii și grupuri de lucru cu coachi profesioniști internaționali, din care suntem gata să împărtășim. În plus, suntem membri ICF acreditați, și am trecut deja prin tot acest proces.

Trecând prin această experiență devii mult mai pregatit pentru întalnirea cu un potențial client. Ești mult mai încrezător în coach-ul din tine. Ești pregătit pentru examenul de obținere al unei acreditari ICF. Primești cele două scrisori de recomandare necesare examenului. Ai posibilitatea să achiziționezi ori numai partea de supervizare ori întregul program supervizare + mentoring.

Și pentru că am observat că există o confuzie legată de cerințele ICF in ceea ce privește acest program am să clarific acum:

ICF nu solicită un program de supervizare ci un program de mentoring de 1o ore – 7 ore pot fi de supervizare pe competențe, în grupuri mai mici de 10 participanți și 3 ore de lucru unu la unu cu mentorul. Mentorul trebuie să dețină o acreditare ICF – ACC; PCC sau MCC.

Programul nostru conține 12 sesiuni de grup și 3 unu la unu pentru că este adresat atât celor care vor să aplice pentru o acreditare, dar și celor care doresc doar să practice conform competențelor ICF.

Dacă asta este ceea ce iți dorești, te așteptăm la grupul de supervizare.

Urmatoarea întâlnire este pe 9 octombrie.

Pentru înscriere trimite un mesaj la raluca.chinole@iconsultants.ro.

Pentru detalii despre program click aici

 

Close Menu